În perioada 8 – 12 noiembrie 2010, Conf. dr. Anca Focşeneanu de la Secţia de Japoneză a Universităţii din Bucureşti (director al Centrului de Studii Japoneze) a participat la un program de colaborare cu Universitatea din Akita. În cadrul programului au avut loc o serie de prelegeri adresate studenţilor şi profesorilor de la Facultatea de Educaţie şi Ştiinţe Umaniste, dar şi cîteva întîlniri cu conducerea facultăţii şi cu cea a universităţii.

Astfel, Conf. dr. Anca Focşeneanu a susţinut două prelegeri adresate cadrelor didactice ale facultăţii (despre predarea limbii japoneze şi despre studiile japoneze în România) şi una adresată studenţilor (despre programele de studiu oferite de Universitatea din Bucureşti).

În cadrul întîlnirilor oficiale s-a stabilit iniţierea unor proiecte de cercetare comune, precum şi permanentizarea schimburilor de studenţi şi cadre didactice între cele două instituţii.

Din staff-ul Universităţii din Akita face parte şi Prof. dr. Emma Tamâianu-Morita, membru fondator al Centrului de Studii Japoneze al Universităţii din Bucureşti.