Centrul de Studii Japoneze al Universităţii din Bucureşti organizează luni, 21 mai, de la ora 18:00, conferinţa “Ikebana şi sărbătorile japoneze tradiţionale” susţinută de maestrul de ikebana Tenkei Nomura. Cunoscutul artist a realizat aranjamentele ikebana pentru “Ceremonia de comemorare a unui an de la cutremurul din Japonia”, organizată de Ambasada Japoniei în luna martie.

Maestrul Nomura ne va vorbi despre istoria ikebana şi legătura strânsă dintre această artă şi tradiţiile şi obiceiurile japoneze. În Japonia există un grup de cinci sărbători principale sekku 節句 (originare din China) închinate anotimpurilor: nanakusa no sekku (7 ianuarie), Hinamatsuri – săbătoarea fetelor (3 martie), Kodomo no hi – sărbătoarea băieţilor (5 mai), Tanabata – sărbătoarea stelelor (7 iulie) şi Choyo – sărbătoarea crizantemei (9 septembrie). Cu ocazia acestor sărbători se realizează aranjamente ikebana în care se folosesc anumite tipuri de flori şi plante care sugerează anotimpurile respective.

Conferinţa va avea loc la Sala de Spectacole de la Casa Universitarilor din Bucureşti (str. Dionisie Lupu nr. 46). Conferinţa va fi suţinută în japoneză, cu traducere consecutivă în română. Intrarea este liberă.

Vă aşteptăm!